Loading...

Cartofi la cuptor cu carne tocată și cașcaval

Cartofi sunt un fel de mâncare care ne salvează pe mulți dintre noi când suntem în panică de idei sau ingrediente. Orice ar fi găsim 4-5 ca...

musacca de cartofiCartofi sunt un fel de mâncare care ne salvează pe mulți dintre noi când suntem în panică de idei sau ingrediente. Orice ar fi găsim 4-5 cartofi să facem o mâncare. Mai ales dacă avem în casă și copiii e ușor să se mulțumească cu un fel dacă e vorba de cartofi. 
Fac destul de des cartofi la cuptor în mai multe combinații. Să vedem cum îi fac eu cu carne tocată și cașcaval.

ce folosim:

aproximativ 1 kg cartofi
1 ceapă
o mână de carne tocată (am cântărit de curiozitate erau 200g)
1 lingură bulion
1 bucată de vre-o 100g cașcaval
5-6 linguri ulei

cum facem:

Bine înțeles că începem prin a spăla și curăța cartofii de coajă. După ce îi curățăm îi mai spălăm o dată și îi tăiem ca feliile de măr.
musacca de cartofiPunem feliile de cartofi într-o tavă de aragaz sau din sticlă termorezistentă și adăugăm 2-3 linguri de ulei, 1 praf de sare, cine dorește puțin piper măcinat și după ce amestecăm bine acoperim tava cu o folie de aluminiu sau hârtie de copt. 
Tava o băgăm în cuptor la 180-200ºC pentru 30-40 minute (până se înmoaie cartofii).
Cartofii se vor face in aburi și vor fi moi fără să prindă culoare.
Până sunt gata cartofii pregătim carnea tocată. 
Curățăm ceapa și după ce o spălăm o tocăm mărunt ca pentru mâncare.
musacca de cartofiPunem ceapa într-o tigaie cu 2-3 linguri de ulei și 1 praf de sare și o călim până devine sticloasă. Adăugăm carnea tocată și mestecăm să se desfacă.
musacca de cartofiCălim până ce apa lăsată de carne se evaporă și apoi adăugăm lingura de bulion. Amestecăm de 2-3 ori și punem deasupra cam 1 ceașcă de cafea cu apă. Lăsăm să clocotească de 2-3 ori și putem opri focul fără a mai aștepta ca apa să se evapore.
musacca de cartofiAcum avem gata carnea tocată și ne uităm la cartofi. Încercăm cu o furculiță cartofii și, dacă s-au înmuiat deajuns, scoatem tava din cuptor.
musacca de cartofiTurnăm amestecătura de carne tocată peste cartofi și amestecăm cu grijă să nu terciuim cartofii. Apa pe care am adăugat-o la carnea tocată va fi absorbită de cartofii fierbinți. 
musacca de cartofiDeasupra presărăm cașcavalul ras și mai băgăm tava neacoperită în cuptor pentru 5-10 minute, până se topește cașcavalul. În loc de cașcaval putem folosi orice alt fel de brânză fărâmițată sau chiar sos bechamel. 

Eu atâta am avut de povestit. Poftiți vă rog.

Trimiteți un comentariu

Comentarii sau întrebări. Doar cine nu trimite, nu primește răspuns.

emo-but-icon

Pagina de pornire item

Translate

Top 5

Sumar

Random Posts