Loading...

Fursecuri deosebite cu umplutură de mere

Niște fursecuri foarte bune și drăguțe cu umplutură de mere. După părerea mea pot face cinste oricărei gospodine respectabile.  ce pregăti...

fursecuri deosebiteNiște fursecuri foarte bune și drăguțe cu umplutură de mere. După părerea mea pot face cinste oricărei gospodine respectabile. 

ce pregătim:

pentru aluat:
200 g făină
100 g zahăr
125 g margarină sau unt
4 gălbenușuri de ou
coaja de la o portocală sau lămâie

pentru umplutură:
2 mere
1 linguriță unt
1 linguriță scorțișoară
50 g zahăr

cum facem:

Ingredientele pentru aluat le amestecăm într-un castron, frământând o cocă pe care o punem deocamdată în frigider.
Merele le radem și, într-o tigaie în care am topit în prealabil 1 linguriță de unt, le punem la călit cu zahărul pentru 10 minute, amestecând continuu. După ce se evaporă sucul lăsat de mere, dăm la o parte tigaia și lăsăm merele să se răcească, apoi adăugăm scorțișoara și, facultativ, câteva nuci tocate.
Scoatem aluatul din frigider și-l întindem cu sucitorul într-o foaie subțire de 2-3 mm pe care o tăiem cu o formă de floare. Se pot folosi și alte forme, chiar și gura unui pahar dar floarea mi s-a părut mai interesantă.
Pe jumătate din flori punem în mijloc câte o linguriță din umplutură și acoperim cu cele rămase fără. Apoi apăsăm cu degetul fiecare petală în parte să se lipească. Dacă aluatul a înghițit prea multă făină și nu se lipesc petalele, le putem umezi cu foarte puțină apă sau albuș de ou. Se coc pe hârtie de copt în cuptorul încălzit la 175-180ºC timp de 15-25 minute. 
fursecuri deosebite

Trimiteți un comentariu

Comentarii sau întrebări. Doar cine nu trimite, nu primește răspuns.

emo-but-icon

Pagina de pornire item

Translate

Top 5

Sumar

Random Posts